Am ajuns în Oradea într-o dimineață senină, cu un singur plan – să mă las surprins de orașul despre care auzisem doar lucruri bune. Voiam mai mult decât simple plimbări printre clădiri frumoase – voiam să trăiesc povestea locului. Și, cum norocul mi-a fost de partea mea, am dat peste Adrian, un ghid local cu o pasiune molipsitoare, care m-a convins într-o clipă că eram pe mâini bune. “Hai să-ți arăt Oradea așa cum o văd eu,” mi-a spus. N-aveam nici cea mai mică idee în ce aventură mă aruncam.

palatul episcopiei greco catolice

Legenda Cetății Oradea: O poveste de film istoric

Prima noastră oprire a fost Cetatea Oradea, un loc plin de istorie și legende. “Știi cine a început totul aici?” m-a întrebat Adrian, zâmbind misterios. Mi-a povestit apoi despre Ladislau I, regele care a văzut potențialul acestui loc acum aproape o mie de ani. L-am putut imagina pe Ladislau ridicând o cetate solidă pe malul Crișului Repede, pregătit să transforme zona într-un punct strategic și cultural al vremurilor medievale.

Dar partea cu adevărat captivantă a fost când Adrian mi-a povestit că Cetatea nu era doar o simplă fortăreață, ci și un centru astronomic. “Aici, la propriu, începea lumea”, mi-a spus el, explicând cum Meridianul Zero trecea odată prin Oradea. Și când mi-a povestit cum Cristofor Columb a folosit Tabelele Orădene pentru a-și calcula drumul spre Lumea Nouă, am realizat că micile detalii ale istoriei pot schimba lumea mai mult decât ne putem imagina.

Culda Adrian

Chiar asa.. de ce le numim restaurante?
În 1765, un hangiu pe nume Dossier Boulanger a deschis o casă de mese în Paris și a atârnat următorul semn pe ușă: „Come ad me vos qui stomacho laboratis et ego restorabo vos” Nu erau mulți parizieni care în anul 1765 știau să citească franceză, cu atât mai puțin latină, dar cei care puteau știau că Boulanger, proprietarul, spunea: „Veniți la casa mea, bărbați cu stomacul obosit, și vă voi restaura”. Expresia a avut un astfel de succes încât de atunci, toate restaurantele din lume sunt numite „restaurante”. Pe lângă gastronomia delicioasă care a devenit faimoasă în toată Franța, Boulanger și-a încântat mesenii cu deserturi delicioase pregătite de el și, datorită faimei produselor de patiserie sale, Boulanger este și „vinovatul” că în Franța brutăriile se numesc „boulangerii”. Cuvântul restaurant s-a înființat curând și cei mai reputați bucătari care până atunci lucraseră doar pentru familii private, regi și miniștri și-au deschis și ei propriile afaceri sau au fost angajați de un nou grup de mici afaceriști: restauratorii. Termenul de „restaurant” a venit în Statele Unite în 1794, adus de refugiatul francez de la revoluție Jean Baptiste Gilbert Paypalt, care a fondat ceea ce avea să fie primul restaurant franțuzesc din Statele Unite numit Julien’s Restorator. Sunt multe curiozități în această poveste, una dintre ele este „misiunea de a reda spiritele, zâmbetele și sănătatea” pe care o au cei care lucrează într-un restaurant, este o misiune deosebită nobilă, lăudabilă… ne-am gândit cât de specială este? un bucătar de restaurant? Sau bucătarul unui sifon? Sau chelnerul amabil care are răbdare cu noi în timp ce ne răzgândim iar și iar despre ce vrem să mâncăm? Fiecare dintre noi este special în ceea ce facem, dacă putem înțelege profunzimea contribuției muncii noastre la bunăstarea generală, un paznic, un îngrijitor, un recepționer, un operator de telefonie într-un call center… ce refac? Pe cine ajuți? Ce adaugi la bunăstarea, fericirea și sănătatea altcuiva? *In cinstea fiecarui bucatar, bucatar, patiser, Barista, chelnerita sau ospatar, care ne umple de bucurie cu delicatesele lor facute cu dragoste si excelenta.

Ar putea fi o imagine cu 9 persoane şi text

˶Am împlinit 13 ani. M-am născut în ziua de vineri, 13.ˮ

Așa începe jurnalul Évei Heyman, născută pe
13 februarie 1931. Azi, vocea Évei trebuie să fie auzită pentru ca ura și indiferența față de semeni să nu mai fie prezentă în societate. Fetița de 13 ani a ținut timp de 6 luni un jurnal, în care povestește stările ei sufletești și dorința arzătoare de a trăi.
Ea a fost martor la tot ceea ce s-a întâmplat începând cu interzicerea evreilor de a părăsi orașul, obligația de a purta pe haine semnul distinctiv al stelei galbene, înființarea ghetoului și deportările evreilor orădeni.În numele tuturor copiilor care au pierit în lagărele naziste, Asociația Tikvah din Oradea, în 2015, a ridicat o statuie care o înfățișează pe Éva Heyman. Memorialul a fost realizat de artista britanică Flor Kent și este amplasat în Parcul Nicolae Bălcescu, locul din care au pornit „trenurile morții”.

Din octombrie 2018 statuia a fost donată Primăria Municipiului Oradea, de către Asociația Tikvah, fiind inclusă în inventarul domeniului public.
Azi prezentăm documente care arătă începând din 1941 Éva Heyman a fost înscrisă la Gimnaziul Comunității Israelite Congresionistă „Dr. Kecskeméthy Lipót” din Oradea și avea rezultate deosebite. Nota 1 echivalează cu un calificativ de ”foarte bine”.Școala a funcționat din 1920, fiind școală gimnazială de băieți, din 1940 a devenit gimnaziu coeducativ evreiesc.La Sinagoga Aachvas Rein din strada Primăriei nr. 25 ce prezintă Istoria Evreilor din Oradea, în memoria Évei Heyman s-au expus obiecte care o caracterizează, lucruri care ne dezvăluie personalitatea copilei și diverse ediții ale jurnalului cunoscut sub titlul „Am trăit atât de puțin”.

Vizita Familiei Regale în orașul Oradea


23 mai 1919, o dată ce nu poate fi niciodată uitată. O filă de istorie locală a orașului Oradea.
Vizita Familiei Regale în orașul de pe malul Crișului Repede:„A venit și marea zi când s-a hotărât ca Regele împreună cu mine să mergem în primul nostru tur prin Transilvania, pentru a ne vizita poporul de când a fost eliberat. Acesta era momentul suprem; era pecetea pusă pe victoria țării, realizarea finală a marelui vis pentru care așa de mulți au luptat, pentru care așa de mulți au murit”.

Așa descria Regina Maria în jurnalul său, momentul în care s-a hotărât vizitarea Transilvaniei de către Familia Regală.Primul oraș în care au descins a fost Oradea, în data de 23 mai 1919. Evenimentul a fost perceput de autoritățile locale ca având o importanță majoră, datorită acestui fapt și pregătirile au fost pe măsură.

Ziarele locale de limbă română și maghiară au reprodus în paginile lor, începând cu ziua de 20 mai 1919, programul complet al preconizatei vizite. Pregătirile erau atent supravegheate și coordonate, deoarece evenimentele de pe front erau în plină desfășurare.

Vasile Popovici este semnatarul amplului articol din ziarul Tribuna care relatează, pe patru pagini, desfăşurarea vizitei la Oradea. Pregătirile pentru montarea tribunelor oficiale, a arcurilor de triumf, ornarea principalelor clădiri cu ghirlande de brad, arborarea steagurilor tricolore au durat patru zile, sub atenta îndrumare a lt.-col. Take Ionescu.

Întregul oraş a primit un aer de sărbătoare. În dimineaţa zilei de 23 mai 1919, în gara oraşului perechea regală a fost întâmpinată de generalii Cleante Davidoglu, Alexandru Constantinidi, ministrul de război Arthur Văitoianu şi alţi ofiţeri superiori.

Au prezentat raportul generalul Gheorghe Mărdărescu, comandantul trupelor din Transilvania, şi generalul Ştefan Holban, comandantul Grupului de Sud. A fost prezentă şi o companie de onoare din Regimentul „Putna”.

Din partea guvernului veniseră la Oradea miniştrii Constantin Pherechide şi I. G. Duca, iar din partea Consiliului Dirigent preşedintele Iuliu Maniu şi Aurel Lazăr, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Aurel Vlad, Ioan Suciu și Romul Boilă.

Gazdele erau reprezentate de prefectul Coriolan Pop, de primarul Rimler Károly, de episcopii celor trei confesiuni: Demetriu Radu (greco-catolic), Ioan Papp (ortodox, venit de la Arad) şi Miklós Széchényi (romano-catolic), de preşedintele Tribunalului, Elemér Balázs, de comandantul Poliţiei, Gyula Jánossy.

Cu puţin timp înainte de sosirea familiei regale, cu un tren special au venit poetul Octavian Goga şi Leo Bohăţel, directorul căilor ferate.Pe parcursul întregii vizite au fost de faţă numeroşi reprezentanţi ai presei din capitală, de la Adevărul, Universul, La Roumanie, L’Indépendance, ai ziarelor Patria şi Renaşterea Română din Sibiu, delegaţi ai jurnalelor americane United Press şi Evening News, precum şi ai presei maghiare.

Regina Maria


Pe 29 octombrie 1875 vedeam lumina zilei la la Eastwell Park, în comitatul Kent, eu o fetiță frumoasă, ce îi aveam ca și părinți pe Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, nimeni alta decât Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a celui care a fost țarul Alexandru al II-lea al Rusiei.

Eu fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, care este una dintre cele mai populare personaje istorice. Am copilărit în ținutul natal, Kent, alteori în Coburg. Uneori in insorita Malta.

Am refuzat cererea în căsătorie a vârului meu, viitorul rege George al V-lea. La doar 17 ani renunț la joaca cu păpuși și mă bag în marea aventură a vieții mele. Mă căsătoresc cu un om total necunoscut mie și împreună vom deveni moștenitorii tronului a unei țări total necunoscute. Însă am învățat-o să o iubesc până la sfârșitului vieții mele. Am murit subit, la doar 62 ani în urma unui cancer. Căsătoria cu Ferdinand a fost întemeiată pe mult respect.

Cine a fost domnul din fotografie care a fost împușcat de 9 ori?

Nicolae Iorga

Anul acesta se împlinesc 82 de ani de când omul din fotografie a fost ucis cu sânge rece de către legionari.

A fost împușcat de 9 ori. Dar cine a fost domnul din fotografie?
Nicolae Iorga a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român.

Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filosof al istoriei. Mă întreb de fapt ce nu a fost Nicolae Iorga? A făcut totul la nivel de excelență. Are recorduri ce nu vor fi niciodată doborâte. Fabuloase atunci, fabuloase și acum.
Lumea la aflarea veștii morții sale a fost consternată.47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Discursul funerar a fost ținut de către istoricul francez exilat Henri Focillon, din New York, numindu-l pe Iorga „una dintre personalitățile legendare plantate, pentru eternitate, în pământul unei țări și în istoria inteligenței umane”.

Cu toții cunoaștem importanța lui Iorga. Și poate de aceea trebuie să avem un gând bun astăzi în amintirea acestui om care a scris ca nimeni altul istoria țării noastre.

Daca ati ales calatoria cu trenul, iesind in fata garii, puteti porni pe B-dul Magheru si, imediat, pe partea dreapta va intampina cladirea institutului Notre-Dame-De-Sion (sec. XIX), actualmente Spitalul si Policlinica C.F.R.

In aceeasi zona, clopotele Bazilicii Romano-Catolice si chiar un concert de orga sustinut in incinta va destainuie ca va aflati in cadrul complexului muzeal al Tarii Crisurilor pe care il puteti vizita .

Pana in centru nu este mult de mers, iar magazinele elegante si cafenelele a la francaise va invita la putina odihna inainte de a porni mai departe in periplul nostru. Teatrul, Primaria, Biblioteca Judeteana, Pasajul Vulturul Negru, Turnul cu Ceas reprezinta doar cateva dintre reperele arhitectonice care v-ar putea incanta ochii, dar si spiritul pentru ca bisericile romano-catolice Praemonstratensa si Sf. Ladislau, cele ortodoxe: Sf. Nicolae si Biserica cu Luna stau drept marturie pentru credinta de atatea secole a romanilor. Poate sunteti curiosi sa vedeti cum arata sediul Universitatii Oradea.

Nimic mai simplu. Treceti pe langa Brigada de pompieri „Crisana”, pe langa cazarmile si unitatile militare de pe strada Armatei Romane si imediat veti fi fata in fata cu cladirile Universitatii, intotdeauna pregatite pentru orele de curs ale studentilor celor 12 facultati.

Revenind din nou la istorie, langa Piata Cetate (una dintre marile piete ale Oradiei, alaturi de Piata Decebal si Rogerius) gasim Cetatea Oradiei pentru care se cauta fonduri de restaurare. Desi veche de cateva sute de ani, cladirea principala a cetatii adaposteste Facultatea de Arte si un sediu al Politiei. Bancile si firmele de asigurare pot fi si ele o atractie a Centrului Civic, iar Parcul 1 Decembrie, Casa de Cultura a Sindicatelor, Facultatea de Medicina si Biserica Albastra intregesc peisajul plin de farmec al acestei parti de oras. In apropiere, Facultatea de Drept, Baroul de avocati Bihor, Judecatoria, Tribunalul, Curtea de Apel si Prefectura dezvaluie alte povesti de istorie, iar parcul Traian adaposteste Casa Memoriala a poetului Ady Endre.